Atenție! Noi reguli pentru românii care pleacă în vacanță în Grecia
Guvernul elen pregătește măsuri mai dure pentru prevenirea răspândirii coronavirusului după ce deschiderea sezonului turistic a adus o explozie de cazuri de infectare.
Românii care îşi doresc să îşi petreacă un sejur în Grecia, trebuie să țină cont de noile reguli impuse de autorităţile elene. Formularul de acces și testul COVID negativ sunt absolut necesare.
Pe plajele private sau amenajate se acceptă un număr de cel mult 40 de persoane pe o suprafață de 1.000 de metri pătrați. O distanță minimă de 4 metri trebuie păstrată între șezlonguri. O umbrelă închiriată nu poate fi folosită la mai mult de 2 șezlonguri, regula nu se aplică însă famililor care au copii. Turistul este obligat să așeze un prosop pe șezlong iar angajații plajelor private și a teraselor sunt obligați să dezinfecteze șezlongurile și scaunele după fiecare folosire.
Alcoolul poate fi vândut în continuare, dar nu poate fi consumat la bar. Măsura a fost luată pentru a împiedica aglomerația. Dacă mergeți la o terasă, legea spune că fiecare client trebuie să aibă un spațiu de cel puțin un metru pătrat. Dacă masa se află în spațiu închis, distața crește la 2,2 metri. La o masă pot sta maxim 6 persoane iar excepții se fac pentru familile care au copii mici. Angajații sunt obligați să poarte masca iar clienților le este doar recomandat, scrie antena3.ro.
Feriboturile călătoresc la o capacitate de maxim 60% iar pasagerilor li se ia temperatura la urcare. Pe feribot, turiștii trebuie să respecte distanțarea fizică de un metru și jumătate. Folosirea măștii la bord este obligatorie. Mașinile care sunt date spre închiriere trebuie dezinfectate iar numărul pasagerilor a fost restricționat la 2 persoane pentru o mașină de 5 locuri, 3 persoane în mașiinile de 5-6 locuri și 4 persoane în mașinile de 8-9 locuri.
Masca este obligatorie în muzee
Muzeele permit intrarea unui număr fix de vizitatori pe oră. Vizitatorilor sunt obligați să poarte masca și le este recomandat să folosescă igienizant sanitar și să păstreze distanța. Turiștii sunt îndemnați să își cumpere biletele online.
Reguli stricte se aplică și în magazine. În cele cu o suprafață mai mică de 20 de metri pătrați, nu se vor afla mai mult de 4 persoane în același timp, inclusiv angajații. Anjajații trebuie să poarte mască iar clienților le este recomandat.
Toate hotelurile din Grecia sunt obligate să aibă așa-numitele camere de carantină, pentru cei care prezintă simptome de coronavirus.